Scroll to navigation

FGETWC(3) Manualul programatorului Linux FGETWC(3)

NUME

fgetwc, getwc - citește un caracter lat dintr-un flux FILE

REZUMAT

#include <stdio.h>
#include <wchar.h>
wint_t fgetwc(FILE *flux);
wint_t getwc(FILE *flux);

DESCRIERE

Funcția fgetwc() este echivalentul în caractere late al funcției fgetc(3). Aceasta citește un caracter lat din flux și îl returnează. În cazul în care se ajunge la sfârșitul fluxului sau dacă ferror(flux) devine adevărat, funcția returnează WEOF. În cazul în care apare o eroare de conversie a caracterelor late, configurează errno la EILSEQ și returnează WEOF.

Funcția sau macro getwc() funcționează în mod identic cu fgetwc(). Poate fi implementată ca macro și își poate evalua argumentul de mai multe ori. Nu există niciun motiv pentru a o utiliza vreodată.

Pentru varianta corespondentă fără blocare, a se vedea unlocked_stdio(3).

VALOAREA RETURNATĂ

Funcția fgetwc() returnează următorul caracter lat din flux sau WEOF. În cazul unei erori, errno este configurată pentru a indica cauza.

ERORI

În afară de cele obișnuite, mai există

Datele obținute din fluxul de intrare nu formează un caracter valid.

ATRIBUTE

Pentru o explicație a termenilor folosiți în această secțiune, a se vedea attributes(7).

Interfață Atribut Valoare
fgetwc(), getwc() Siguranța firelor MT-Safe

ÎN CONFORMITATE CU

POSIX.1-2001, POSIX.1-2008, C99.

NOTE

Comportamentul lui fgetwc() depinde de categoria LC_CTYPE din configurația regională curentă.

În absența unor informații suplimentare transmise la apelul fopen(3), este rezonabil să ne așteptăm ca fgetwc() să citească efectiv o secvență de mai mulți octeți din flux și apoi să o convertească într-un caracter lat.

CONSULTAȚI ȘI

fgetws(3), fputwc(3), ungetwc(3), unlocked_stdio(3)

COLOFON -- NOTĂ FINALĂ

Această pagină face parte din versiunea 4.16 a proiectului Linux man-pages. O descriere a proiectului, informații despre raportarea erorilor și cea mai recentă versiune a acestei pagini pot fi găsite la https://www.kernel.org/doc/man-pages/.

TRADUCERE

Traducerea în limba română a acestui manual a fost creată de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă Nicio RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

8 august 2015 GNU