table of contents
ED(1) | Comenzi utilizator | ED(1) |
NUME¶
ed - editor de text orientat pe linii
SINOPSIS¶
ed [opțiuni] [[+linie] [fișier]
DESCRIERE¶
GNU «ed» este un editor de text orientat pe linii. Este utilizat pentru a crea, afișa, modifica și manipula în alt mod fișierele text, atât interactiv, cât și prin intermediul scripturilor shell. O versiune restricționată a «ed», «red», poate edita numai fișierele din directorul curent și nu poate executa comenzi shell. «ed» este editorul de text „standard”, în sensul că este editorul original pentru Unix și, prin urmare, este disponibil pe scară largă. Cu toate acestea, pentru majoritatea scopurilor, este înlocuit de editorii cu ecran complet, cum ar fi GNU Emacs sau GNU Moe.
Numele de fișier poate fi precedat de „+linie”, „+/ER” sau „+?ER” pentru a stabili linia curentă la numărul de linie specificat sau la prima sau ultima linie care corespunde expresiei regulate „ER”.
OPȚIUNI¶
- -h, --help
- afișează acest mesaj de ajutor și iese
- -V, --version
- afișează informațiile despre versiune și iese
- -E, --extended-regexp
- utilizează expresii regulate extinse
- -G, --traditional
- rulează în modul de compatibilitate
- -l, --loose-exit-status
- iese cu starea 0 chiar dacă o comandă eșuează
- -p, --prompt=ȘIR
- utilizează ȘIRUL ca un prompt interactiv
- -q, --quiet, --silent
- suprimă diagnosticele scrise la ieșirea de eroare standard (stderr)
- -r, --restricted
- rulează în modul restricționat
- -s, --script
- suprimă numărul de octeți și promptul „!”
- -v, --verbose
- oferă informații detaliate; echivalent cu comanda „H”.
- --strip-trailing-cr
- elimină retururile de caret de la sfârșitul liniilor de text
- --unsafe-names
- permite caracterele de control 1-31 în numele fișierelor
Începe editarea prin citirea fișierului „fișier”, dacă este dat. Dacă „fișier” începe cu un „!”, se citește ieșirea unei comenzi shell.
Starea de ieșire: 0 pentru o ieșire normală, 1 pentru probleme de mediu (opțiuni nevalide ale liniei de comandă, memorie epuizată, comandă eșuată etc.), 2 pentru probleme cu fișierul de intrare (fișier negăsit, memorie tampon modificată, erori de In/Ieș), 3 pentru o eroare de consistență internă (de exemplu, eroare de programare) care a provocat panică în «ed».
RAPORTAREA ERORILOR¶
Raportați erorile la bug-ed@gnu.org
Pagina principală a «ed»:
http://www.gnu.org/software/ed/ed.html
Ajutor general pentru utilizarea software-ului GNU:
http://www.gnu.org/gethelp/
DREPTURI DE AUTOR¶
Drepturi de autor © 1994 Andrew L. Moore.
Drepturi de autor © 2024 Antonio Diaz Diaz. Licența GPLv2+: GNU
GPL versiunea 2 sau ulterioară
<http://gnu.org/licenses/gpl.html>
Acesta este software liber: sunteți liber să-l modificați
și să-l redistribuiți. Nu există NICIO
GARANȚIE, în limitele prevăzute de lege.
CONSULTAȚI ȘI¶
Documentația completă pentru ed este menținută ca un manual Texinfo. Dacă programele info și ed sunt instalate corect pe sistemul dvs., comanda
- info ed
ar trebui să vă permită accesul la manualul complet.
TRADUCERE¶
Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>
Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.
Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.
aprilie 2024 | GNU ed 1.20.2 |