table of contents
mcopy(1) | General Commands Manual | mcopy(1) |
Nume¶
mcopy - copiază fișiere MSDOS în/din Unix
Notă de avertisment¶
Această pagină de manual a fost generată automat din documentația „texinfo” a «mtools» și este posibil să nu fie în întregime exactă sau completă. Pentru detalii, consultați sfârșitul acestei pagini de manual.
Descriere¶
Comanda mcopy este utilizată pentru a copia fișiere MS-DOS în și din Unix. Aceasta utilizează următoarea sintaxă:
mcopy [-bspanvmQT] [-D opțiune-„nume_conflictual”] fișier-sursă fișier-țintă mcopy [-bspanvmQT] [-D opțiune-„nume_conflictual”] fișier-sursă [ fișier-țintă... ] director-țintă mcopy [-tnvm] fișier-sursă-MSDOS
mcopy copiază fișierul specificat în fișierul numit sau copiază mai multe fișiere în directorul numit. Sursa și destinația pot fi fișiere MS-DOS sau Unix.
Utilizarea unei litere de unitate în fișierele MS-DOS, de exemplu „a:”, determină direcția de transfer. O denumire de unitate lipsă implică un fișier Unix a cărui rută începe în directorul curent. Dacă este specificată o literă de unitate sursă fără o denumire de fișier atașată (de exemplu, mcopy a: .), toate fișierele sunt copiate de pe unitatea respectivă.
Dacă este furnizat un singur parametru sursă MS-DOS (de exemplu, «mcopy a:foo.exe»), se presupune că destinația implicită este directorul curent („.”).
Un nume de fișier de tipul „-” înseamnă intrarea standard sau ieșirea standard, în funcție de poziția sa în linia de comandă.
mcopy acceptă următoarele opțiuni în linie de comandă:
- t
- Transfer de fișiere text. mcopy transformă returul de caret/saltul de linie primite în salturi de linie la copierea din MS-DOS în Unix și invers la copierea din Unix în MS-DOS.
- b
- Modul de lucru pe loturi. Optimizat pentru copiile recursive uriașe, dar mai puțin sigur în cazul în care se produce o eroare în timpul copierii.
- s
- Copie recursivă. Copiază, de asemenea, directoare și conținutul acestora
- p
- Păstrează atributele fișierelor copiate
- Q
- La copierea mai multor fișiere, se oprește imediat ce o copie eșuează (de exemplu, din cauza lipsei de spațiu de stocare pe discul țintă).
- a
- Transfer de fișiere text (ASCII). ASCII transformă returul de cărucior/saltul de linie primite în salturi de linie.
- T
- Transfer de fișiere text (ASCII) cu conversie de set de caractere. Diferă de -a prin faptul că ASCII transformă, de asemenea, caracterele PC-8 primite în echivalente ISO-8859-1, în măsura în care este posibil. La citirea fișierelor DOS, caracterele intraductibile sunt înlocuite cu „#”; la scrierea fișierelor DOS, caracterele intraductibile sunt înlocuite cu „.”.
- n
- Nu există confirmare la suprascrierea fișierelor Unix. ASCII nu avertizează utilizatorul atunci când suprascrie un fișier Unix existent. Dacă fișierul țintă există deja, iar opțiunea -n nu este în vigoare, mcopy întreabă dacă să suprascrie fișierul sau să redenumească noul fișier (a se vedea `name clashes') pentru detalii). Pentru a dezactiva confirmarea pentru fișierele DOS, utilizați -o.
- m
- Păstrează timpul (data+ora) de modificare a fișierului.
- v
- Informații detaliate. Afișează numele fiecărui fișier pe măsură ce este copiat.
ERORI¶
Spre deosebire de MS-DOS, operatorul „+” (adăugare) din MS-DOS nu este acceptat. Cu toate acestea, puteți utiliza mtype pentru a produce același efect:
mtype a:fișier1 a:fișier2 a:fișier3 >fișier-unix mtype a:fișier1 a:fișier2 a:fișier3 | mcopy - a:fișier-msdos
Consultați și¶
Documentația texinfo de Mtools
Vizualizarea documentului texi¶
Această pagină de manual a fost generată automat din documentația texinfo a „mtools”. Cu toate acestea, acest proces este doar aproximativ, iar unele elemente, cum ar fi referințele încrucișate, notele de subsol și indicii, se pierd în acest proces de conversie. Într-adevăr, aceste elemente nu au o reprezentare adecvată în formatul paginii de manual. În plus, nu toate informațiile au fost convertite în versiunea pentru pagina de manual. Prin urmare, vă sfătuiesc cu tărie să folosiți documentul texinfo original. Consultați sfârșitul acestei pagini de manual pentru instrucțiuni privind modul de vizualizare a documentului texinfo.
- *
- Pentru a genera o copie imprimabilă din documentul texinfo,
executați următoarele comenzi:
./configure; make dvi; dvips mtools.dvi
- *
- Pentru a genera o copie html, executați:
./configure; make html
Un fișier html preconstruit poate fi găsit la adresa `http://www.gnu.org/software/mtools/manual/mtools.html'
- *
- Pentru a genera o copie info (care poate fi răsfoită
folosind modul info al lui emacs), executați:
./configure; make info
Documentul texinfo arată cel mai bine atunci când este imprimat sau în format html. Într-adevăr, în versiunea info, anumite exemple sunt greu de citit din cauza convențiilor de folosire a ghilimelelor utilizate în «info».
TRADUCERE¶
Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>
Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.
Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.
21 martie 2023 | mtools-4.0.43 |