Scroll to navigation

iconv_open(3) Library Functions Manual iconv_open(3)

NUME

iconv_open - alocă descriptorul pentru conversia setului de caractere

BIBLIOTECA

Biblioteca C standard (libc, -lc)

SINOPSIS

#include <iconv.h>
iconv_t iconv_open(const char *tocode, const char *fromcode);

DESCRIERE

Funcția iconv_open() alocă un descriptor de conversie adecvat pentru conversia secvențelor de octeți din codificarea de caractere fromcode în codificarea de caractere tocode.

Valorile permise pentru fromcode și tocode și combinațiile acceptate depind de sistem. Pentru biblioteca GNU C, valorile permise sunt enumerate de comanda iconv --list, iar toate combinațiile valorilor enumerate sunt acceptate. În plus, biblioteca GNU C și biblioteca GNU libiconv acceptă următoarele două sufixe:

//TRANSLIT
Atunci când șirul „//TRANSLIT” este adăugat la tocode, se activează transliterarea. Aceasta înseamnă că, atunci când un caracter nu poate fi reprezentat în setul de caractere țintă, acesta poate fi aproximat prin intermediul unuia sau mai multor caractere cu aspect similar.
//IGNORE
Atunci când șirul „//IGNORE” este adăugat la tocode, caracterele care nu pot fi reprezentate în setul de caractere țintă vor fi eliminate în mod silențios.

Descriptorul de conversie rezultat poate fi utilizat cu iconv(3) de un număr nelimitat de ori. Acesta rămâne valabil până când este dezalocat (eliberat) cu iconv_close(3).

Un descriptor de conversie conține o stare de conversie. După crearea cu ajutorul iconv_open(), starea se află în starea inițială. Utilizarea iconv(3) modifică starea de conversie a descriptorului. Pentru a readuce starea în starea inițială, utilizați iconv(3) cu NULL ca argument inbuf.

VALOAREA RETURNATĂ

În caz de succes, iconv_open() returnează un descriptor de conversie proaspăt alocat. În caz de eșec, returnează (iconv_t) -1 și configurează errno pentru a indica eroarea.

ERORI-IEȘIRE

Poate apărea, printre altele, următoarea eroare:

Conversia de la fromcode la tocode nu este acceptată de implementare.

ATRIBUTE

Pentru o explicație a termenilor folosiți în această secțiune, a se vedea attributes(7).

Interfață Atribut Valoare
iconv_open() Siguranța firelor MT-Safe locale

STANDARDE

POSIX.1-2008.

ISTORIC

glibc 2.1. POSIX.1-2001, SUSv2.

CONSULTAȚI ȘI

iconv(1), iconv(3), iconv_close(3)

TRADUCERE

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

2 mai 2024 Pagini de manual Linux (nepublicate)