Scroll to navigation

HOSTNAME(5) hostname HOSTNAME(5)

NUME

hostname - fișierul de configurare a numelui de gazdă locală

SINOPSIS

/etc/hostname

DESCRIERE

Fișierul /etc/hostname configurează numele sistemului local. Cu excepția cazului în care nu este suprascris, așa cum este descris în secțiunea următoare, systemd(1) va stabili acest nume de gazdă în timpul pornirii folosind apelul de sistem sethostname(2).

Fișierul ar trebui să conțină un singur șir de nume de gazdă terminat cu linie nouă. Comentariile (liniile care încep cu „#”) sunt ignorate. Numele de gazdă trebuie să fie compus din până la 64 de caractere alfanumerice minuscule ASCII pe 7 biți sau liniuțe care formează un nume de domeniu DNS valid. Se recomandă ca acest nume să conțină doar o singură etichetă, i.e. fără puncte. Caracterele nevalidle vor fi filtrate în încercarea de a face numele valid, dar, evident, se recomandă să se utilizeze un nume valid și să nu se bazeze pe această filtrare.

Puteți utiliza hostnamectl(1) pentru a modifica valoarea acestui fișier în timpul execuției din linia de comandă. Folosiți systemd-firstboot(1) pentru a-l inițializa pe imaginile de sistem montate (dar nu pornite).

SEMANTICA NUMELUI DE GAZDĂ

systemd(1) și instrumentele asociate vor obține numele de gazdă în următoarele moduri:

•Dacă parametrul din linia de comandă a nucleului systemd.hostname= specifică un nume de gazdă valid, systemd(1) îl va utiliza pentru a stabili numele de gazdă în timpul pornirii incipiente, a se vedea kernel-command-line(7),

•În caz contrar, se va utiliza numele de gazdă „static” specificat în /etc/hostname, așa cum este descris mai sus.

•În caz contrar, un nume de gazdă tranzitoriu poate fi stabilit în timpul execuției, de exemplu, pe baza informațiilor dintr-o concesionare DHCP, a se vedea systemd-hostnamed.service(8)&. Atât NetworkManager[1], cât și systemd-networkd.service(8) permit acest lucru. Rețineți că systemd-hostnamed.service(8) acordă o prioritate mai mare numelui de gazdă static, astfel încât numele de gazdă tranzitoriu va fi utilizat numai dacă numele de gazdă static nu este configurat.

•În caz contrar, se va utiliza un nume de gazdă de rezervă configurat în momentul compilării ("localhost").

Într-adevăr, numele de gazdă static are o prioritate mai mare decât un nume de gazdă tranzitoriu, care are o prioritate mai mare decât numele de gazdă de rezervă. Numele de gazdă tranzitorii sunt echivalente, astfel încât stabilirea unui nou nume de gazdă tranzitoriu determină uitarea numelui de gazdă tranzitoriu anterior. Numele de gazdă specificat în linia de comandă a nucleului este similar unui nume de gazdă tranzitoriu, cu excepția faptului că are o prioritate mai mare atunci când mașina pornește. Rețineți, de asemenea, că aceasta este semantica implementată de instrumentele systemd, dar și alte programe pot stabili numele de gazdă.

ISTORIC

Formatul simplu al fișierului de configurare /etc/hostname provine din Debian GNU/Linux.

CONSULTAȚI ȘI

systemd(1), sethostname(2), hostname(1), hostname(7), machine-id(5), machine-info(5), hostnamectl(1), systemd-hostnamed.service(8), systemd-firstboot(1)

NOTE

1.
NetworkManager

TRADUCERE

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

systemd 255